Dragi colegi,
Suntem parte dintr-un proiect care s-a născut dintr-o nevoie de reformă profundă a României. O nevoie de a se curăța, de a se regenera și de a-și regăsi prosperitatea. Suntem născuți dintr-un „uniți salvăm” colectiv, care a străbătut piețele, voturile și speranțele a milioane de români.
Acum mai mult ca niciodată avem nevoie de un nou început. Nu din revoltă, ci din asumare. Nu împotriva cuiva, ci pentru ceva mai mare decât noi toți: România.
Multe dintre problemele cronice ale USR provin din lupta pentru locurile pe listele de parlamentare. Acolo trebuie să acționăm.
Iar un mod de a rezolva sau măcar atenua semnificativ problema aceasta este instituirea unei reguli simple și clare, înscrisă în Statutul USR: limitarea numărului de mandate în parlamentul României/European la maxim două.
Dacă instituim această regulă, stimulentul pentru conducătorii USR va începe să fie și să găsească persoane bune care să fie pe liste în mandatele următoare. Nu doar apărarea propriilor mandate.
Acest manifest nu este o critică a trecutului. Trecutul îl știm cu toți. Este un angajament pentru viitor.
Este un pas curajos, dar necesar. Este un semn de maturitate, nu de slăbiciune. Și mai ales, este o declarație că suntem altfel decât ceilalți.
Nu putem schimba natura umană care, odată ajunsă într-o poziție de putere își va dori să perpetueze acea putere la nesfârșit. Putem însă schimba sistemul de reguli ca să prevenim concentrarea puterii pe termen lung. Așa că dacă vrem să salvăm USR trebuie să luptăm pentru schimbarea regulilor din interiorul USR.
Funcția publică trebuie să fie o etapă de dăruire civică, nu un tron de conservare a statutului social.
Doar așa putem arăta că nu suntem ca ceilalți. Nu doar prin vorbe, ci prin reguli asumate, care ne leagă mai puternic decât orice promisiune din campanie.
Politica, mai ales în USR, trebuie să fie un mod de servire a societății, nu de căutare a unui statut social.
Maxim Două Mandate este o idee necesară nu pentru că nu am avea încredere în actualii noștri parlamentari, ci pentru că avem încredere și în restul membrilor noștri care poate și-ar dori și ei să aibă o carieră politică de nivel înalt.
Maxim Două Mandate ar asigura o participare cât mai largă la viața partidului pentru că ar oferi perspectiva accederii în parlament pentru mult mai mulți membri decât acum.
Maxim Două Mandate schimbă stimulentul oferit conducătorilor, astfel încât să vrea să atragă și să promoveze oameni care să poată duce stindardul USR mai departe.
Avem încredere că putem forma, în fiecare generație, oameni pregătiți care să nu fie ținuți în umbră, ci promovați cu perspectiva reală de a ajunge în cele mai mari funcții în stat.
În USR sunt oameni bine pregătiți care vor putea să continue cu demnitate și profesionalism ce alții au început.
Cu Maxim Două Mandate, creăm un spațiu deschis pentru cei tineri, pentru cei care altfel nu ar avea loc. Pentru oamenii care nu au fost conectați, dar au idei și forță de muncă. Pentru cei care nu știu cum să joace jocurile de culise, dar știu să muncească onest.
Maxim Două Mandate va construi o nouă cultură politică în USR. Una în care nu funcția definește omul, ci omul definește funcția. O cultură în care plecarea din funcție nu este o tragedie, ci un rezultat firesc.
Prin Maxim Două Mandate, trimitem un semnal tuturor că a fi parlamentar USR nu e o meserie de viață, ci o etapă de servire a societății.
Alternativa este, din păcate ce vedem că se întâmplă în toată România. Mandatele infinite duc la eternizarea în politică, feude parlamentare, baroni locali, aleși pe viață, dispreț față de alegători și o capturare a instituțiilor de către interese de castă.
Știm că nu e o decizie ușoară. Știm că vor exista critici. Știm că unii o vor vedea ca pe o pierdere. Dar niciun progres real nu s-a făcut vreodată fără curaj.
Și atenție, nu pierdem oameni. Câștigăm un viitor.
A fi lider înseamnă, uneori, să știi când să faci un pas în spate să-i lași și pe alții. A fi reformator înseamnă să te reformezi mai întâi pe tine.
USR trebuie să se reformeze pe sine înainte să reformeze România.
Nu putem cere României să se schimbe dacă nu începem cu noi. Nu putem cere sacrificii alegătorilor dacă nu arătăm, mai întâi, că suntem dispuși să le facem și noi.
USR poate să se reformeze. USR trebuie să se reformeze.
Să ne ridicăm deasupra intereselor individuale sau de grup și să scriem împreună o pagină de onoare în istoria politică a României.
Cu încredere,
Claudiu Năsui